Stickers

Undeva într-un loc pierdut de mult în lumea magică a poveştilor există un loc în care şapte munţi înalti cum nu s-au mai văzut, învaluiţi în mister şi parcă neclintiţi de trecerea anilor par a-şi fi unit poalele pentru a da naştere unui luciu de apă. Ce avea să devină casa animalelor ce nu puteau trăi în pădurile ce acopereau cei şapte munti şi nici pe vârfurile stâncoase.

S-au spus multe lucruri despre acest lac şi astfel s-au născut multe legende, însă legenda care a dăinuit de-a lungul vremii se referă la modul în care lacul s-a născut. Se spune că de mult în rai a trăit un îngeraş tare jucăuşi şi uneori chiar năzdrăvan. Într-o dimineaţa acesta se plimba prin grădină raiului găndinduse ce să se joace astăzi şi mai ales cu cine. Şi a tot mers el în timp ce se gândea ce joc să mai născocească, la un moment dat vede în zare minunaţii nori albi şi moi şi astfel se hotărăşte ca astăzi să-şi facă noi prieteni. Însă noii săi prieteni deşi păreau jucăuşi, aveau mult de muncă şi nu se puteau juca cu îngeraşul. Aşa că a mers mai departe pintre nori până a ajuns între norii întunecaţi din care s-a iscat o puternică furtună ce l-a aruncat pe îngeraş pe pământ.

Căzut pe pământ îngeraşul ştia sigur că toţi îngeri din rai îl căută aşa că a rătăcit zile întregi prin pădure în căutarea unui luminiş, îi era tare greu să fie singur îi lipseau grija şi dragostea celorlalţi îngeri. Tot mergând prin pădure pierdu numărul zilelor pentru că se gândea doar la luminişul din care îngeraşi care-l căutau îl vor putea zări. În cele din urmă după un drum greu îngeraşul a ajuns într-un luminiş mare dar lipsit de viaţă.

Ajuns aici îngeraşul şi-a dat seama că din acest loc nu erau multe şanse să fie văzut de cei ce-l căutau, se gândea să meargă mai departe dar nu avea suficientă putere să meargă din nou zile întregi prin pădure. Aşa că merse până în mijlocul luminişului şi stors de puteri şi-a facut un culcuş din câteva pietre mari, se aşeză între ele sperând că odată cu lăsarea întunericului va adormi. Însă întunericul devenea tot mai apăsător pentru îngeraş, pănă într-un târziu când a reuşit să adoarmă.

Dormea deja de cinci zile însă lacrimile nu se opreau, la fel şi după şapte zile, la fel şi după o lună şi după şapte luni, nici după un an lacrimile nu s-au oprit şi aşa au trecut ani de zile de când îngeraşul continua să plângă în somnul său profund fără să bănuiască căt de lungă a fost prima noapte grea din luminiş.

După şapte ani îngeraşul începu să se trezească puţin câte puţin din noaptea cea lungă. Iar când s-a trezit nu mică ia fost mirarea atunci când s-a uitat în zare şi apoi la locul în care se trezise. Însă ce era în jurul lui aducea atât de multă linişte şi pace cum el nu m-ai simtise niciodată.

Învăluit în liniştea deplină, îngeraşul privea minunatul loc în care se transformase peste noapte luminişul lipsit de viaţă. Nu putea să nu se bucure de fiecare lucru minunat din jurul său, aşa că atinse uşor nufărul în care se trezise, apoi apa, apoi privi munţii ce se înălţau din apă şi apoi îşi înălţă privirea spre cerul care îi era atât de drag iar soarele îi încâlzi uşor ochii  umezi încă.

Lacul era de o frumuseţe incerdibilă şi atât de plin de viaţa încât părea că toate plantele şi animalele se hotâseră să se mute într-o singură casă, îngeraşul privea uimit bogăţia de culori a plantelor şi combinaţiile uimitoare, privea şi frumoasele păsări mai mici, mai mari de toate formele şi culorile posibile, unele veneau altele plecau, unele stăteau pe apă altele pe mal.

Atât de multă viaţă şi tot atât de multă linişte, era de-a dreptul incerdibil cum senzaţia de linişte nu era alungată de zumzetul vioi al vieţuitoarelor. În sufletul îngeraşului încet încet liniştea se lăsă înlocuită de o bucurie nespus de mare ce continua să crească cu fiecare detaliu pe care il observa în acest loc minunat, însă odată cu bucuria îngeraşului creştea şi lumina reflectată de lac.

Şi cum lumina lacului era pe cât de puternică pe atât de pură nu putea să nu fie văzută de ceilalţi îngeri din rai care încă îl căutatu pe îngeraşul rătăcit. Acesta s-a întors în acasă iar de atunci şi până azi lacul nu a încetat să strălucească nici măcar o clipă.

Deci aşa s-a născut lacul nostru doamnă Ţestoasă?

Da Dodo, casa noastră are o poveste foarte frumoasă, însă nu e doar o poveste, Lacrimă de înger poate să facă miracole ne mai văzute.

Miracole?!

Da, dar asta e o altă poveste pe care poate ca o să o afli într-o zi.

Dar doamnă Ţestoasă de ce nu îmi spuneţi şi povestea aceasta?

Nu pot spune povestea aceasta doar de dragul de a spune poveşti Dodo, te rog să înţelegi.

Dar de ce nu îmi puteţi spune povestea? Poveştile nu au fost făcute pentru a fi spuse?

Ai dreptate Dodo poveştile sunt făcute pentru a fi spuse şi pentru a bucura sufletele, însă nu şi povestea aceasta. Te rog să mă înţelegi, acum trebuie să plec. Să ai o zi frumoasă Dodo.

La revedere! Mulţumesc pentru poveste doamnă Testoasă.

Dodo pleacă fericită după întâlnirea cu doamna Testoasă, în drum spre casă putea să simtă că apa în care înota avea ceva cu totul special, putea să simtă ca apa lacului nu era doar limpede ci şi pură, putea să înţeleagă că lacul era o casă binecuvântată, iar curcubelul ce părea că se înalţă din adâncul lacului şi îşi întinde câte un braţ până în vârful fiecăruia dintre cei şapte munţi părea a fi mai plin de culoare şi de viaţă ca niciodată.

No Comments | In: Povesti | | #